Eseul meu pentru şcoală la literatură universală. Trebuia să mă refer la "Epopeea lui Ghilgameş" şi "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", dar tot am luat 10, sau m-am referit, dar nu mi-am dat seama. :]] Enjoy!
_________________________________________________________________
Viaţa veşnică, cunoscută nouă şi ca nemurire sau eternitate, este ceea ce omul a visat sa atingă încă din zorii primelor civilizaţii apărute pe acest pământ. A fi egal zeilor, a găsi izvorul care ne dăruieşte tinereţea infinită, este ceea ce căutăm chiar şi în prezent. Dar, oare, este această metodă cea mai eficace pentru a găsi nemurirea?
Multe religii din întreaga lume şi-au creat o viziune unică în legătură cu viaţa veşnică. Creştinii au fost crescuţi încă de mici sub conceptul că sufletul acestora este nemuritor şi că după moarte acesta va ajunge ori în Eden, ori în Infern. Budiştii cred în reîncarnarea spiritului lor, acesta trecând dintr-un corp în altul de mai multe ori, astfel urmând căile karmice.
Având în vedere că lumea modernă a încercat numeroase modalităţi de a-şi explica ce este cu apariţia "luminii de la capătul tunelului", s-a ajuns chiar în punctul de a desacraliza moartea, aducând-o doar la un simplu fapt fiziologic.
Când oamenii au realizat că nu exită un "dincolo", o viaţă după moarte, au început să-şi dorească nemurirea pe acest pământ. Astfel au apărut tot felul de modalităţi de întinerire care devin din ce în ce mai performante precum: operaţiile estetice, antioxidanţi, tratamente geriatrice, celulele stem, conservarea criogenică a corpurilor - care prelungesc viaţa dincolo de orice limite cunoscute.
Nu putem trăi nicio clipă închişi în prezent. De cele mai multe ori nu suntem satisfăcuţi de ceea ce primim în prezent şi sperăm ca viitorul să ne aducă mult mai multe lucruri utile nouă. Sperăm să scăpăm de greutăţi cât mai repede posibil sau să fim fericiţi scăldându-ne într-o baie de bani. Nu putem să ne dăm seama când să tragem linie atunci când avem totul şi ne ajunge pentru o viaţă întreagă. Aspirăm de cele mai multe ori spre absolut, ceea ce nu ni se poate oferi în această viaţă pământească. Credem că este posibil să ajungem la absolut doar trecând prin moarte. Nădejdea ce ne este sădită în fiinţa noastră nu ne lasă să admitem faptul că fiinţa noastră este destinată unui sfârşit total prin moarte. Omul este stăpânit de către aspiraţia spre absolut; el vrea transcederea spre absolut.
Omul urmăreşte fericirea eternă. Dar ea nu se găseşte în bunurile materiale sau spirituale pe care le deţinem (sănătate, orizont larg de cunoaştere, bani, etc), ci în comunitate cu alte persoane. Fiecare individ în parte poate să-şi dea seama că fericirea nu depinde doar de persoana lui. Fericire este atunci când dăruieşti din toată inima ta, când îi ajuţi pe cei ce sunt la nevoie, când le eşti aproape celor dragi.
Din punctul meu de vedere, pentru a urma cale cea dreaptă spre o viaţă veşnică, nu constă în numărul de operaţii estetice, ci în câte fapte bune faci pentru a-i ajuta pe cei apropiaţi şi de a te apropia de Dumnezeu. Astfel vei ajunge să fi fericit pentru o eternitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu