sâmbătă, aprilie 10, 2010

Cum să fii un roackăr - articol găsit pe un site

Am dat întâmplător peste Almatheya pe DeviantArt care a comentat articolul găsit de ea al unui tip care a scris despre rockeri şi cum să devii un rockero vero. Spor la citit şi, desigur, la râs!

Cum să devii ROCKER?
Nu este, probabil, pentru nimeni o noutate că majoritatea celor speriaţi sau nedumeriţi de rockeri şi de felul acestora agresiv de a se îmbrăca şi comporta nu ştiu de fapt de unde provine şi ce înseamnă muzica ascultată de noi, ca să nu mai vorbim de filosofia ce se ascunde în spatele acesteia.

Uneori, superficialitatea cu care este privit modul de manifestare al rockerilor duce la concluzii cât se poate de amuzante, cum este şi acest articol pe care îl vom analiza mai jos, scris, fără umbră de îndoială, de un specialist care a stat zile în şir să studieze felul în care se comportă subiectii, adică rockerii.

Iată ce spune Autorul (îi vom atribui acest pseudonim, în lipsa unuia asumat chiar de el):

"Îmbrăcămintea te defineşte mai mult decât muzica pe care o asculti. Pentru început trebuie să ţii minte câteva lucruri: haine negre. În ceea ce priveşte hainele negre, ai putea fii interpretat de ceilalţi ca fiind lipsit de creativitate, dar tu eşti un neînţeles oricum, aşa că părerea celorlalţi nu contează.
Hainele: - tricouri negre cu formaţii dacă se poate: Sepultura, Dimmu Borgir, Cradle of Filth;
- blugi negri sau pantaloni din piele. Cu pantalonii de piele eşti mai rocker;
- geacă de piele. Lumea va crede că ai motor;
- bocancii negrii (rocker adevărat), cât mai grei. Dacă nu găseşti poţi să încerci la armata română, sunt la reduceri. Ţine minte: hainele negre şi bocancii trebuie purtaţi pe orice anotimp, fie că e vară sau iarnă, chiar dacă faci viermi sau ciuperci, asta te defineşte ca rocker."

Lăsând la o parte faptul că Autorul are probleme cu conjugarea verbului "a fi", ceea ce ne face să credem că acest articol publicat de el nu este, aşa cum sperasem, un pamflet, se pare că acesta nu înţelege că nu toţi rockerii adoptă această modă, şi, dacă o fac, nu o fac pentru că este trendy ci pentru că îşi doresc să se identifice cu formaţiile pe care le admiră.

Pentru rockeri, spre deosebire de adepţii altor genuri muzicale, hainele şi accesoriile reprezintă un mod de a-şi exprima filosofia de viaţă, şi nu de a se încadra într-un curent care îi face mai admirati în liceu, în facultate sau pe stradă. Pentru majoritatea, cel puţin.

Iată ce scrie în continuare documentatul Autor (chiar, ca fapt divers, o fi petrecut vreo seară la rockoteca din LMC studiindu-şi subiecţii?):

"Ca să fii rocker ca la carte, toată viaţa trebuie să fii un neînţeles. Chiar dacă uneori lumea va încerca să te înteleagă şi va reusi să te înţeleagă, rămâi un neînţeles, doar eşti rocker."

S-ar părea că anonimul Autor încurca puţin borcanele... oare nu se refera la tinerii emo? Se pare totuşi că nu, pentru că în continuare spune:

"- emo nu este rock"

Să fie o replică auzită în timpul "studiilor" sale asupra rockerilor?

De fapt, iată cum defineşte el un rocker:

"Dacă eşti dispus să te arate toată lumea pe stradă cu degetul, că arăţi de parcă te-ai întoarce de la o petrecere de Halloween, atunci te-ai născut ca să fii rocker".

Ce-i drept, o definiţie care ne lasă fără cuvinte... Probabil că una mai concisă n-am fi putut găsi nici noi!

Odată ce a rezolvat şi acest aspect, iată cum continuă Autorul:

"Cu petrecerile te vei obişnui foarte usor, pentru că după câteva beri, toată lumea va trece de la grohăieli la "cine e stăpânul, cine e jupânul". Tranziţia e grea la început, că după, o să cazi melancolic pe gânduri, aducându-ţi aminte de vremurile de altădată (manele)."

Eh, aici în sfârşit ne dăm seama de trista, traumatizanta experienţă prin care a trecut. Deh, nu este uşor să "suporţi" o noapte întreagă muzica de rockeri...să nu mai vorbim de obiceiurile acestora...la un moment dat te apucă nostalgia şi pofta de salam, peşte şi alte bunătăţi, nu-i aşa?

"Toţi beau bere aşa ca şi tine, căci şi tu vei bea bere la rândul tău, la pet, chiar şi atunci când ţi se va face foame. Renunţi la shaorma pentru 2 beri (la pet)."

Dacă stăm să ne gândim, articolul autorului este instructiv. Aşa putem face şi noi o sumă a clişeelor legate de rockeri, deci îi mulţumim!

"Nu contează la ce instrument cânţi, atâta timp cât ce scoţi este zgomotos, eşti METAL. Versurile despre: sânge, viaţa ta neînţeleasă, femei, dumnezeu, Dracul."

O concluzie tipică pentru un iubitor de muzici orientale: metalul este zgomot! Păi cum altfel?

Mda, adevărul este: ce ar fi versurile pieselor rock fără eternul feminin? Sau dacă le-am da la o parte pe cele despre SÂNGE?! Oare de metafore o fi auzit vreodată?

Ca un Autor ordonat ce se află, el face şi un rezumat al celor scrise anterior, mergând probabil pe principiul că aceia care îşi doresc sa devină rockeri urmându-i sfaturile sunt mult prea grăbiţi în a-şi atinge obiectivul încât nu au răbdare sa parcurgă consistentul text:

"Mici detalii rock-ăriceşti:
- trebuie să pari că ştii să cânţi la chitară, chiar dacă nu ai pus mâna pe un instrument vreodată;
- te uiţi urât la lumea de pe stradă;
- îţi grohăi muzica pe stradă;
- nu-ţi plac pisicile negre;
- te speli cât mai rar;
- emo nu este rock;
- semne specifice rock-erilor [cele două degete ];
- te uiţi obligatoriu la Bring the Noise"

Urmând aceste reguli, ne asigură el, "vei fii METAL!".

Articolul însă trage şi a doua concluzie:

"Dacă totuşi nu îţi iese treaba, poţi reveni la cine eşti tu cu adevărat şi probabil aşa e cel mai bine. Manele ON!"

Părerea noastră: Rămâi la iniţierea rapperilor! Acolo parcă te-ai pricepe mai bine.

3 comentarii:

negru_voda spunea...

sa fiu sincer, as vrea sa-l cunosc pe acest minunat (h)Autor ... nu de-alta dar sa-l bag in pizda ma-sii de cretin infumurat si batut in cap. Sa fii rocker inseamna SENTIMENT !!!
Rock-ul e un pumn in gura, un sut in fund si un vagon de sentimente!!!

KEEP IT HEAVY !!!

night owl spunea...

În tot articolul ,nu a făcut altceva decât să se lege de vestimentaţia rockerilor,privirile urâte ale acestora ş.a.m.d.

Încă odată s-a confirmat faptul că orice ai fi : rocker,punker ,etc.. , atâta timp cât eşti diferit,nu o să fi niciodată judecat după cum eşti tu cu adevărat ,ci după vestimentaţie sau după concepţiile - prost formate - ale celorlalţi..

rock on !! :)>-

Anonim spunea...

chiar..acest Autor de ce nu isi face cunoscut numele? sa stim si noi cine e acest mare PULA de om [se poate oare numi om?] care isi bate joc de rock-eri?!

daca pt el "Manele ON" inseamna stil de viata, go ahead! ca poate acolo o sa tii se para ca sunt "metafore"

cata prostie poate exista...

+ nu conteaza cum te imbraci conteaza ce muzica asculti si ce esti pe dinauntru. ce? daca te imbraci ca un rock-er si defapt tu esti cocalar de.ala imputit pe inauntru, crezi ca asa e bine?

cat cretinism..